The '80s are back
15 produse culturale care au revenit în trend după 40 de ani
Cum se explică faptul că generația TikTok fredonează Sarà perché ti amo, o piesă italiană lansată în 1981? Cum de au revenit la modă muzica din Dirty Dancing, povestea din Shōgun sau coafura de tip mullet? De unde și până unde această invazie de produse și obiceiuri care datează din anii '80?
Am făcut o selecție de itemuri din această categorie care sunt deja foarte populare în rândul tinerilor. Le-am grupat pe trei secțiuni: fashion, filme și muzică. În final, am adăugat o analiză de specialitate a acestui fenomen mondial.
(Acest material a fost realizat pentru revista Intro de Antonia Dobai și de Miruna Ileș, studente la departamentul Jurnalism al FSPAC Cluj-Napoca.)
Partea întâi: fashion
Moda anilor '80 era caracterizată prin exces de culoare, multe accesorii, amestec de texturi și coafuri îndrăznețe. Stilul provocator al Madonnei, ținutele sport with a twist ale prințesei Diana sau cizmulițele lui Prince sunt câteva dintre simbolurile acelor ani.
"Moda anilor '80 revine continuu: tot timpul găsești în tendințe un cercel auriu foarte mare, o coafură foarte tapată sau niște «umeri»", spune Domnica Mărgescu, Fashion Director al revistei Elle Romania.
Printre piesele vestimentare definitorii pentru stilul "optzecist" se numără sacourile cu umeri supradimensionați – purtați, de pildă, de vedetele serialului "Dynasty" –, blugii prespălați și celebrii legwarmers (încălzitori pentru picioare), popularizați de protagonista filmului Flashdance.
1. Sacoul cu umeri lați
Potrivit Domnicăi Mărgescu, tendința umerilor supradimensionați nu a mai ieșit din modă din anii '80 până astăzi. "De la casa de modă Margiela până la magazine mass-market, orice designer face acești umeri. Cel mai bun exemplu: Balenciaga", spune ea.
Sacoul cu asemenea umeri creează un efect de tip "clepsidră". "Acest sacou a apărut ca o reinterpretare a stilului masculin în moda feminină, dar apoi a devenit o piesă de sine stătătoare", explică Bogdan Bodros, student la departamentul Modă - Design Vestimentar al Universității de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca.
"Este o piesă importantă mai ales prin faptul că a revoluționat label-urile anilor '80 când venea vorba de «pentru ea» și «pentru el»", îl completează colega sa Ioana Cotfas.
2. Colanții modelatori
Acest articol vestimentar, care în urmă cu 40 de ani era purtat cu precădere în spații închise, poate fi văzut astăzi la tot pasul.
"Colanții modelatori au devenit populari în anii '80 mulțumită dansului și sălilor de fitness", spune Ioana Cotfas. "Erau un articol lejer și confortabil, care putea fi ușor accesorizat ca să iasă în evidență", adaugă Eduard Pintea, și el student la Modă în cadrul UAD.
3. Piesele din fâș
Un alt material adoptat de generația TikTok este fâșul. Când au apărut în Occident, piesele din fâș erau asociate cu mișcări precum punk și new wave. "Transmiteau un mesaj de nonconformism, reflectând schimbările acelei decade", spune Bogdan Bodros.
"În anii '80 erau populare mai ales gecile. Se purtau în special baggy, multicolore, și au devenit foarte cunoscute datorită unor celebrități precum Tom Cruise și Harrison Ford", adaugă Ioana Cotfas. "Piesele din fâș erau parte dintr-un styling confortabil, dar de impact, întrucât cei ce purtau astfel de ținute alegeau culori puternice și un stil oversized", precizează Eduard Pintea.
4. Blugii prespălați
Unul dintre materialele definitorii pentru anii '80 a fost denimul. "Blugii prespălați au intrat în vogă pentru cei ce voiau un stil comod, dar elevat. Acest lucru este încă actual, iar prespălații au devenit o piesă fără vârstă", explică Eduard Pintea.
Mari case de modă sunt "vinovate" pentru această întoarcere la estetica anilor '80. "De exemplu, Rick Owens a preluat rochiile și fustele de piele din anii '80 și le-a recontextualizat. De asemenea, Versace și Balmain continuă cumva linia anilor '80, deoarece atunci au fost pe val și au păstrat acei ani ca sursă de inspirație", spune Bogdan Bodros.
Îl completează colegul său Eduard Pintea: "Și Ralph Lauren aduce în actualitate piesele basic ale anilor '80: blazerele și pantalonii cu talie înaltă, care constituie o siluetă clean și impunătoare, menținând aspectul clasic și elegant".
5. Coafura de tip mullet
O coafură rebelă a anilor '80 devine tot mai vizibilă printre tinerii cu smartphone. Popularizată de celebrități precum David Bowie și Andre Agassi, coafura mullet constă în păr mai scurt în față și lateral, dar lăsat mai lung la spate.
Elena Buruian are 23 de ani, este barista și a decis să treacă la acest tip de coafură. "Fiindcă am părul creț și cam plat în partea de sus, frezele de tip mullet sau wolfcut sunt perfecte pentru volum și layering. Dar decizia are legătură și cu influența muzicii și cu dorința de exprimare într-o formă alternativă. În ultimii ani am început să ascult muzică din anii '70-'80: ABBA, Fleetwood Mac, David Bowie sau Depeche Mode", spune Elena.
Partea a doua: filmele
Nu doar îmbrăcămintea din anii '80 este foarte prezentă în viețile noastre: o seamă de filme care au marcat acel deceniu beneficiază de remake-uri sau de continuări care stârnesc interesul tinerilor.
"Filmele anilor '80 au apărut într-o perioadă de glorie a blockbusterului, iar unele au fost gândite în logica serializării. De la Războiul Stelelor la Alien sau Indiana Jones, orice film care atrăgea un număr mare de spectatori avea aproape asigurată o continuare, indiferent de calitățile lui artistice. Nu putem să ignorăm nici impactul unor seriale a căror acțiune are loc în anii '80 și care au creat, poate, dorința de a te întoarce, ca spectator, la imaginea acelei perioade. Bineînțeles, toată lumea se gândește în primul rând la «Stranger Things», dar se pot adăuga și «Everybody Hates Chris», «This is Us» sau «Dark»", explică lectorul universitar Daniel Iftene, care predă cursul de Publicistică cinematografică la Facultatea de Teatru și Film a Universității "Babeș-Bolyai".
Întrebat cum explică faptul că tinerii sunt atrași de filme din anii '80, el spune că acele producții au rămas în atenția publicului prin episoade noi, prin obiecte de marketing, precum și prin evenimente de tip Comic-Con. "Cumva, anii '80 par să nu se fi terminat niciodată", punctează Daniel Iftene.
Am ales, în cele ce urmează, câteva filme care, într-un fel sau altul, prin poveste, prin muzică sau printr-o versiune contemporană, continuă să aibă succes și după 40 de ani.
6. Dirty Dancing
În fiecare an, Frances "Baby" Houseman (interpretată de Jennifer Grey) își petrece vacanța de vară, împreună cu familia ei, în stațiunea Catskills. Numai că, de data asta, Baby, care e adolescentă, se îndrăgostește de instructorul de dans Johnny Castle (Patrick Swayze). Care o iubește și el, însă relația lor are de trecut un hop: tatăl fetei.
"«Dirty Dancing» este, în primul rând, un film despre rebeliune, despre curajul de a-ți urma propriul drum, în ciuda reticenței adulților. E vechea poveste a noului care se opune vechiului, îmbrăcată într-o poveste de dragoste cu multă senzualitate și cu o coloană sonoră foarte bine construită. Ca adolescent sau post-adolescent, te poți refugia foarte rapid într-o astfel de experiență care are ceva ideal și neobișnuit, mai ales dacă trăiești într-o lume în care ritualurile de curtare par să se fi schimbat atât de mult", explică profesorul Daniel Iftene.
Mai multe piese de pe coloana sonoră din Dirty Dancing fac parte azi din playlist-urile tinerilor: (I've Had) The Time of My Life, Hungry Eyes sau She's like the wind. De altfel, Dirty Dancing a câștigat în 1988 Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră originală.
7. Ghostbusters
Ghostbusters este o franciză care se bazează pe o serie de comedii SF. Acțiunea se concentrează în jurul unei familii newyorkeze de parapsihologi care vânează diverși monștri și alte creaturi paranormale.
Primul film din serie a fost lansat în 1984 și avea să devină una dintre cele mai importante producții din acel deceniu. (În 2008, de pildă, Entertainment Weekly scria că acesta este "cel mai amuzant film din ultimii 25 de ani".)
Ghostbusters 2 a fost lansat în 1989, dar nu a avut același succes. Facem un salt de 35 de ani până la al cincilea film al seriei, intitulat Ghostbusters: Frozen Empire, care a fost lansat în martie 2024 în SUA și pe 12 aprilie în România. Pe lângă ideea centrală și personajele comune, ceea ce leagă primul și cel mai recent film din serie este melodia Ghostbusters, a lui Ray Parker Jr.
8. Karate Kid
Lansat în 1984, Karate Kid este povestea adolescentului Daniel LaRusso, care se mută în alt oraș și începe să învețe karate de la un japonez, Mister Miyagi, pentru a se putea apăra de un grup de bătăuși. Filmul e "un duet între Daniel și Miyagi, un băiat fără tată și un tată fără un băiat", scria The Washington Post. (De altfel, actorul care-l interpretează pe Miyagi, Pat Morita, avea să fie nominalizat la Oscarul pentru rol secundar.)
Generația cu smartphone a redescoperit personajele din Karate Kid prin prisma serialului Cobra Kai, în care Daniel și rivalul său, Johnny, sunt siliți să se alieze. Cobra Kai se va termina odată cu sezonul șase, care va fi lansat în acest an.
9. Dune
O poveste care a sărit peste decenii este cea din Dune. Prima ecranizare data din 1984 și fusese regizată de David Lynch. Numai că acea producție a fost departe de a fi un succes. Spre exemplu, marele critic Roger Ebert scria că filmul este "o adevărată mizerie", având "unul dintre cele mai confuze scenarii din toate timpurile".
După aproape 40 de ani, în 2021, Dune revenea pe marile ecrane în viziunea regizorului canadian Denis Villeneuve. Filmul, primul dintr-o trilogie, a fost nominalizat la zece categorii ale premiilor Oscar, câștigând șase statuete.
Dune: Part Two are un succes și mai mare: încasări de 700 de milioane de dolari în numai două luni de la lansare. "Filmul este imprimat cu o tristețe profundă, o calitate care îl diferențiază de alte blockbustere contemporane", notează publicația The Atlantic.
10. Shōgun
Probabil cel mai citit și mai căutat roman străin în România anilor '80 a fost Shōgun, de James Clavell. Se vindea pe sub mână și era lăudat de o asemenea manieră, încât ajunsese un cadou la fel de apreciat ca o pungă de cafea sau ca un pachet de Kent.
La succesul mondial al cărții a contribuit serialul omonim lansat în 1980, cu Richard Chamberlain în rolul pilotului și cu Toshirô Mifune în rolul lordului Toranaga.
După 44 de ani, Shōgun a revenit pe ecrane, de data aceasta pe o platformă de streaming, într-un serial de 10 episoade dominat de Hiroyuki Sanada, care-l interpretează pe subtilul nobil japonez. "Minunat și captivant încă de la primul cadru, noul Shōgun este o epopee uluitoare", scrie publicația Entertainment Weekly.
Partea a treia: muzica
11. Kate Bush: Running Up That Hill
"Una dintre cele mai memorabile experiențe pe care le-am avut pe această melodie a fost la Electric Castle, în 2022. În ziua zero a festivalului, la TikTok party, DJ-ul a pus Running Up That Hill. Era perioada în care melodia renăscuse fiindcă fusese folosită în soundtrack-ul serialului Stranger Things. Toată lumea cânta versurile, oamenii dansau și se îmbrățișau. Țin minte că am rămas fără voce pentru restul zilei, eu și prietenii mei", povestește Denis Fülop, student al Facultății de Științe Politice din UBB Cluj-Napoca.
Piesa Running Up That Hill a fost lansată în 1985 de artista engleză Kate Bush. "Este despre un bărbat și o femeie care se iubesc foarte mult, dar între ei apare neîncrederea. Dacă ar putea face un pact cu Dumnezeu, să-și schimbe locurile (femeia să devină bărbat și bărbatul femeia), ar putea înțelege cum e să fii cealaltă persoană", spunea Kate Bush.
12. Berlin: Take my breath away
După lansarea, în 2022, a filmului Top Gun: Maverick, au revenit în actualitate atât primul Top Gun, cel din 1986, cât și cea mai faimoasă piesă de pe coloana sonoră.
Take my breath away a fost lansată în iunie 1986, ca parte a albumelor Top Gun și Count Three & Pray, al trupei americane de new-wave Berlin.
13. Modern Talking: Cheri Cheri Lady
Cine ar fi putut bănui în anii '80 că nemții de la Modern Talking, considerați pe atunci o trupă "ușurică", vor fi din nou la modă după 40 de ani?
Lansată în 1985 și premiată cu discul de aur în Germania, Belgia și Suedia, piesa Cheri Cheri Lady – pe care adolescenții generației X dansau "cu pași" – a redevenit populară în 2024 datorită rețelelor de socializare.
14. Dire Straits: Money for nothing
Money for Nothing este cea mai de succes piesă de pe albumul Brothers in Arms. În anii '80, la petreceri, mii de liceeni simulau prin air guitar cum cântă tema acestei piese.
Povestea este a unui star rock care, ajuns faimos, câștigă bani foarte ușor comparativ cu altă muncă. Versurile scrise de Mark Knopfler conțin replici pe care le-a auzit de la angajații unui magazin universal care se uitau la postul de televiziune MTV.
15. Ricchi e Poveri: Sarà perché ti amo
Una dintre cele mai iubite piese în generația TikTok, Sarà perché ti amo s-a născut în 1981, ca parte din albumul ...E penso a te. Azi e atât de populară, încât a ajuns să fie difuzată la competiții sportive, în pauzele dintre reprize sau în momentele de time-out.
Tiktok failed to load.Enable 3rd party cookies or use another browser
În loc de concluzie:
La solicitarea revistei Intro, muzicologul Oleg Garaz, conferențiar universitar la Academia de Muzică "Gheorghe Dima", a scris și ne-a încredințat o analiză a fenomenului descris mai sus. Acesta este textul său:
"Cumulul de nostalgii este parte integrantă a industriei comerciale"
"1. Explicația simplă: Caracteristica principală și în același timp comună a acestor piese este melodicitatea. Apariția unei așa-zise „nostalgii” sau chiar a unei autentice nostalgii ar putea avea două explicații, întrepătrunse și interdependente.
Ambele explicații au ca numitor comun determinanta comercială. Aceasta din urmă se impune – în ultimii 50 ani – drept singurul criteriu al valorii atât pentru curentele explicit comerciale (pop, rap, hip-hop, trance, house, inclusiv orientările rock-ului), cât și pentru muzica serioasă (academică, jazz, rock-progresiv, simfonic ș.a.).
Explicație detaliată 1: Nostalgia prin dislocare. (Receptorul-consumator respinge oferta de actualitate.)
1. Conflictul individ-public.
În contextul dominației culturii EDMC (Electronic Dance Music Culture), cu întâietatea tradiției Super-DJ (cu extensia spre clubbing, concerte pe stadioane), nostalgia pentru intimism, pentru melodicitate, apare ca o explicabilă reacție de decompensare în favoarea simplității (o melodie posibil de fredonat, o piesă lentă posibil de dansat în doi, un text poetic în opoziție cu sloganele și declamația în stil rap, dar și cu teribilismul morbid și suprasolicitant al muzicii metal, thrash, death, punk ș.a.).
2. Reducerea capacității de receptare. Nostalgia după simplitate apare și în contextul nemaiîntâlnit până în prezent al omniscienței muzicii (spațiu public, sonerii de telefoane, publicitate radio și TV, accesul la orice stil și tradiție muzicală).
Pe lângă toate avantajele, fenomenul hiperinformării își prezintă și dezavantajele evidente: informație nestructurată, adică de-a valma și de-a dreptul „vrac”.
Întreg „șuvoiul” de informații (muzicale) este revărsat peste un public derutat și confuz, incapabil să opereze proceduri elementare de sortare-ordonare, și astfel lipsit de posibilitatea de a asimila informațiile. Cu alte cuvinte, receptorul-consumator este pus în imposibilitatea de a „digera” până și cantități infime din ceea ce i se oferă.
2.1. Viteza producerii și consumului de informații. Se constată reducerea drastică a capacității de concentrare pe șiruri informaționale (muzicale) mai extinse de trei minute. Astfel, videoclipul, în calitate de produs comercial, impune limitele capacității de „digerare”. Muzica nu mai este receptată, ci consumată, și cât mai redusă la componenta ritmică și vizuală.
2.2. Conform criteriului duratei unei compoziții muzicale, sunt excluse de pe listă muzica academică (tradiția profesională componistică), genurile simfonic și oratorial (spre exemplu, Pasiunile după Matei și Ioan, de Bach, durează trei ore).
Conform criteriului accesibilității, este exclusă toată creația modernistă avangardist-experimentalistă (Schönberg, Berg, Webern, Boulez, Ligeti ș.a.). În același sens, sunt excluse mai multe curente ale muzicii jazz (bebop, jazzul modal, jazzul aleatoric, jazzul fusion, adică Bud Powell, John Coltrane, Charlie Parker, Miles Davis ș.a.).
Conform determinantei coregrafice (și în opoziție cu videoclipul), este exclus genul de lied (Schubert, Schumann, Brahms, Mahler, Ceaikovski și Rahmaninov).
3. Ceea ce în prezent poate fi identificat drept cultura maselor este în realitate cultura maselor de adolescenți. Genealogia acestui fenomen începe după al doilea război mondial. Înspre a doua jumătate a anilor 1950, procentul adolescenților depășește 25% din populația globului (și mai mult în țările Occidentului democratic și industrial).
Imaginea culturii euro-americane suportă o reformulare drastică, determinată de expansiunea demografică. În opoziție cu ceea ce a fost cultura muzicii academice și cultura jazzului (intrată în etapa bebop, jazzul intelectual), ca și cultură se impune tradiția rock-n-roll (anii '50), urmată de pop-rock (începutul anilor '60), tradițiile rock-ului hard și hard-n-heavy (a doua jumătate a anilor '60).
Interstiția disco (anii '70) doar amplifică dispersia în mai multe direcții (anii '80), atât în direcția muzicii coregrafice de consum (hip-hop, rave), dar și a înăspririi ideologiei rock.
4. Nu în ultimul rând își spun cuvântul orientările comerciale de substanță coregrafică, încrucișate pe de o parte cu tradiția rap, iar pe de altă parte cu intensă notă de senzualism până la limita pornografiei (oarecum disimulată, „muzică 18+”, adică pentru maturi), în comparație cu care cele cinci piese din lista de mai sus par a face parte din „folclorul copiilor”. Drept exemple aici, pot servi „producțiile” unor artiste precum Cardi B (producția intitulată WAP, adică wet ass pussy), Niki Minaj (videoclipul intitulat Anaconda) sau Doja Cat (videoclipul intitulat Kiss me more).
Explicație detaliată 2: Nostalgie indusă prin înrâurire controlată și dirijată. (Receptorul-consumator este sensibilizat pentru acceptarea opțiunii nostalgice.)
1. În această situație este vorba despre două tendințe: a) calitatea adolescentină a culturii de masă și b) tendința de reciclare, caracteristică perioadei postmoderne.
2. Cultura (muzicală) comercială funcționează în două regimuri, activ-pasiv. Aceste etape se succed cu regularitate în funcție de prospețimea sau oboseala publicului. Ambele pot fi, trebuie și sunt exploatate comercial. Anii '60 și '70, adică succesiunea etapelor rock-n-roll și disco, reprezintă perioada activă, una intens generativă.
3. Postmodernitatea se instaurează spre sfârșitul anilor '70 și astfel este activată procedura de reciclare a întregului trecut artistic. Această tendință s-a putut manifesta intens în câmpul culturii de masă de substanță adolescentină.
3.1. Vârsta adolescenței este caracterizată printr-o capacitate încă neelaborată a diferențierii valorice. Este vorba despre etapa dezvoltării creierului numită limbică, adică răspunsul preponderent fiziologic la stimulii ambientali.
Caracteristicile determinante sunt: spontaneitatea, emotivitatea, exaltarea, agresivitatea, controlul redus al manifestării, impresionabilitatea avansată, insuficienta fermitate decizională și atitudinală ș.a. Toate aceste calități pot fi, trebuie și sunt exploatate în sens comercial, contribuind viral la nivelul vânzărilor. În epoca propagandei totale, devine tot mai evidentă orientarea societății înspre adolescentizare.
4. Dincolo de o explicabilă nostalgie pentru muzica deceniilor anterioare (în special anii '80), și în cultura muzicală de actualitate pot fi observate semnele unui trecut cultural – inserate intenționat și astfel speculate comercial. Drept exemple servesc:
4.1. Postmodern jukebox: procedură de reciclare: piese contemporane în aranjament retro - melodia All About That Bass. Tot aici ar intra și prelucrările ‘80 style, precum Shake It Off, de Taylor Swift.
4.1.1. Un caz incitant prin coliziunea perioadelor culturale este mixarea melodiei Uptown Funk, de Bruno Mars, cu fragmente din arhiva cinematografiei mondiale.
4.1.2. Sau Madonna, videoclipul intitulat Vogue.
4.1.3. Un studiu de caz în ceea ce privește fenomenul nostalgiei îl reprezintă cultura Barbie: videoclipul proiectului Aqua intitulat Barbie Girl; și ca un „ecou” nostalgic, producția cinematografică Barbie (2023).
Stilistica vestimentară și coloristică a anilor 1950:
4.2. Însă și piesa cu același titlu – All about that bass, de Meghan Trainor – este soluționată într-o gamă (coloristică și vestimentară) în stil retro, conținând și trimiteri la anumite ipostaze împrumutate din producții cinematografice (American Beauty).
4.3. În același sens funcționează și videoclipul interpretei franceze Elsa Esnoult – Le doigt dans l'œil.
Stilistică muzicală (și ambientală) a anilor 1920:
4.4. Dua Lipa, piesa Levitating (1920s Style Cover) ft. Sweet Megg. Sau, spre exemplu:
4.5. Ariana Grande, piesa Yes, and?, cu elemente coregrafice preluate din montările regizorului Bob Fosse.
În concluzie. Atitudinea nostalgică nu este o noutate în istoria culturală. Spre exemplu, în tradiția componistică de substanță europeană, așa s-a prefigurat orientarea neoclasică, în care pot fi incluși Brahms (nostalgia după Beethoven), Ceaikovski și Max Reger (nostalgia după Mozart), Prokofiev (nostalgia după clasicism), Șostakovici (nostalgia după Rossini, Wagner și Mahler), dar și Alfred Schnittke, reprezentant al orientării polistilistice (nostalgia după întreaga cultură clasică).
Iar în prezentul postmodernității – preocupată exclusiv de reciclarea trecutului –, nostalgia ca sentiment și „nostalgia” ca instrument de stimulare a vânzărilor fuzionează într-un hibrid imposibil, în care nevoile de simplitate și accesibilitate, simple nevoi omenești, funcționează instantaneu ca agenți comerciali.
În plus, atitudinea nostalgică în plan cultural este o constantă istorică. În prezentul hiper-comercializat, nostalgia devine, evident, un instrument de manipulare.
1. Stimularea comercială pe care o are nostalgia provocată de moartea vedetelor (Elvis, Freddie Mercury, Michael Jackson, Jim Morrison, Jimi Hendrix etc). Un cult nostalgic îl provoacă asasinarea lui John Lennon. Aici poate fi vorba despre un adevărat cult al eroilor culturii muzicale. Și asta fără vreo analogie cu personalități ale muzicii clasice.
2. Îndeosebi de fructuoasă în acest sens a fost perioada anilor 1970 – prăbușirea idolilor –, atunci când au dispărut formații iconice precum The Beatles, Deep Purple, Lynard Skynard (morți într-un accident de avion). Spre exemplu, moartea bateristului John Bonham (septembrie 1980) provoacă destrămarea formației Led Zeppelin.
3. Or, ca instrument de stimulare a vânzărilor, nostalgia este periodic repusă în prim-planul atenției publice. Astfel, poate fi vorba despre mai multe nostalgii, cu atât mai puternice, și deci eficiente, cu cât perioada temporală este mai îndepărtată: nostalgiile 2010, 2000, 1990, 1980, 1970, 1960, și 1950.
Iar acest cumul de nostalgii specializate (ideologia vestimentației, a comportamentelor, a a accesoriilor ș.a.) a devenit, de o bună bucată de vreme, parte integrantă a industriei comerciale și, chiar mai mult, un adevărat habitat, adică un spațiu cultural integru, a cărui articulare controlată și intenționat orientată reprezintă o realitate indiscutabilă.
Astfel, 40 de ani mai târziu, atât vestimentația, cât și melodiile sau filmele continuă să fie relevante și inspiraționale. Generațiile tinere descoperă anii '80 prin diverse produse culturale, iar celelalte retrăiesc cu nostalgie perioadele din trecutul vieții lor."