Ne-am sincronizat cu Occidentul sau nu?
Cele mai importante momente ale discuției dintre președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, și rectorul Universității "Babeș-Bolyai", Daniel David
Ioan-Aurel Pop: "Avem personalitatea asta chinuită: doi pași înainte, unul înapoi".
Daniel David: "Suntem departe de faza în care adaptăm instituțiile la specificul nostru".
Sunt două extrase din dezbaterea intitulată "Sincronismul românesc – trecut, prezent și viitor", desfășurată la Cluj-Napoca luni, 4 noiembrie 2024, și organizată de Fundația UBB și de revista "Dilema".
Cei doi invitați, după cum v-ați dat seama, au fost președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, și rectorul Universității "Babeș-Bolyai", psihologul Daniel David. Moderator: redactorul-șef de la "Dilema", Sever Voinescu.
Pretextul întâlnirii a fost împlinirea a 100 de ani de la apariția unei cărți fundamentale în cultura noastră: "Istoria civilizației române moderne", de Eugen Lovinescu. Lui Lovinescu i se datorează conceptul de sincronism, care se referă la încercarea românilor de a se sincroniza cu Vestul, de a adopta valori și instituții occidentale.
În cele ce urmează, vă prezentăm câteva dintre cele mai importante idei exprimate de cei doi vorbitori.
(Material realizat pentru revista "Intro" de Antonia Dobai și Miruna Ileș, studente ale Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din UBB.)
"Ne-am apropiat de Occident de la Renaștere încoace"
Academicianul Ioan-Aurel Pop a început prin a explica rolul lui Eugen Lovinescu în conturarea conceptului de sincronism. Critic literar, Lovinescu a fost toată viața profesor de liceu, iar ideile sale au fost inițial contestate de tagma istoricilor.
Președintele Academiei consideră că Lovinescu a analizat lucrurile cu migală, atrăgând atenția asupra rădăcinilor latine ale poporului român și asupra tensiunii dintre latinitate și bizantinism.
"Apariția acestei cărți a fost o binecuvântare", a spus Ioan-Aurel Pop. El a amintit ce spunea un critic literar după ce Lovinescu și-a publicat cartea, și anume că istoria o putem schimba, dar geografia, nu.
"În Răsărit era rugăciune, liniște, ideea că «Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat»", a spus istoricul.
El consideră că, deși momentele de apropiere față de Occident au fost rare în istoria României, acestea au fost esențiale și au arătat calea către progres.
"Ne-am apropiat de Occident, într-o formă sau alta, de la Renaștere încoace", a spus Ioan-Aurel Pop.
În ceea ce privește discrepanțele dintre nivelul de trai din Occident și cel de la noi, istoricul consideră că, până la Unire, românii nu produceau mai mult nu pentru că nu puteau, ci pentru că resursele le erau luate de alții.
"Lovinescu zice că, de la 1453 încoace (căderea Constantinopolului - n.n.), s-a văzut că modelul răsăritean era perdant din punctul de vedere al eficienței", a punctat istoricul.
"Noile generații sunt tot mai autonome"
Rectorul UBB, Daniel David, a vorbit despre diferențele dintre sincronismul propus de Eugen Lovinescu și cel anterior, conceptualizat de Titu Maiorescu. Dacă Maiorescu, în teoria formelor fără fond, spunea că instituțiile unei societăți ar trebui să fie construite în funcție de resursele culturale interne, Lovinescu aducea o schimbare majoră: adaptarea prin imitație.
Referindu-se apoi la cartea sa din 2015, "Psihologia poporului român", Daniel David a spus că acolo a folosit o abordare științifică, bazată pe date măsurabile. Iar ceea ce a descoperit, printre altele, este că, în România, interesul colectiv – trăsătură tipic orientală – continuă să fie mai important decât interesul individual. Comunismul n-a făcut decât să adâncească mentalitatea colectivistă și să scadă eficiența instituțiilor.
Daniel David a explicat apoi diferența dintre o structură de tip comunitate, unde străinii sunt priviți cu încredere, și o structură de tip colectiv, unde străinii sunt priviți cu suspiciune.
După 1989 și în special după aderarea la Uniunea Europeană, România a început să facă trecerea spre un model mai individualist, în care interesul persoanei primează în fața intereselor de grup. Acesta este un proces dificil și complex, a explicat rectorul UBB, deoarece schimbarea psihologică nu este ușor de făcut:
"După revoluție am început să asimilăm o mentalitate de indivizi autonomi. Iar noile generații sunt tot mai autonome și nu mai tolerează concentrarea puterii".
În continuarea acestei teme, Ioan-Aurel Pop a intervenit pentru a spune că procesul de integrare în UE are rădăcini în gândirea lui Maiorescu și a lui Lovinescu: "Eu sunt convins că toată integrarea noastră europeană a plecat de la Maiorescu și de la Lovinescu".
El face însă o distincție între viziunea lui Maiorescu și a grupului de la "Junimea", pe de o parte, și abordarea mai flexibilă a lui Lovinescu, pe de altă parte. Maiorescu și junimiștii ar fi încercat să modernizeze România printr-un proces mai direct, în vreme ce Lovinescu propunea o schimbare treptată, cu pași mici, dar siguri.
"Noi ne-am dus cu binișorul, în general, n-a fost o schimbare revoluționară", a spus președintele Academiei.
"Oare mai există fascinația Occidentului?"
Către finalul discuției, care s-a purtat în Aula Magna a UBB, Sever Voinescu i-a întrebat pe invitați dacă "s-a închis problema sincronismului". Cu alte cuvinte: suntem sincronizați sau nu cu Occidentul?
Ioan-Aurel Pop a răspuns că a apărut o nouă treaptă în acest proces, “problema raportului dintre statele mici și statele mari”.
"Mă întreb: oare pentru românul de rând mai există fascinația Occidentului? Fiindcă Europa se reconfigurează și noi am intrat într-o Europă care nu mai e modelul lui Lovinescu. În perioada interbelică, cei care trăiau în Occident îi vedeau tarele. Noi îi vedeam binefacerile", a spus istoricul.
În opinia lui Daniel David, România este încă într-o etapă de început a procesului de sincronizare.
Deși legislația a fost adaptată la normele europene, România nu a reușit să-și sincronizeze instituțiile după model occidental, este de părere rectorul UBB:
"Nu cred că suntem sincronizați. Lovinescu zicea că în prima etapă preiei instituțiile, iar apoi, în a doua etapă, instituția se adaptează specificului național. Problema este că, între timp, instituțiile europene se schimbă".
"Adică ținta e în mișcare", a punctat Sever Voinescu.
Ce adaptăm: oamenii sau instituțiile?
În încheierea dezbaterii, moderatorul i-a întrebat pe cei doi academicieni despre pericolele săritului de gard între domenii. Plecând de la ideea că Lovinescu însuși nu era istoric de profesie, el a observat că mulți intelectuali români tind să se implice în discipline în care nu sunt specializați.
Ioan-Aurel Pop consideră că trebuie să fie respectate granițele între domenii:
"Vin la mine intelectuali, ingineri, medici, îmi aduc cărțile lor și mă întreabă de ce nu le promovez la Academia Română. Alții îmi spun să nu îi critic, că au citit mult. Dar nu înseamnă că, dacă eu citesc o carte de medicină, mâine mă fac medic".
În acest context, Ioan-Aurel Pop a vorbit și despre derivele dacopatiei:
Daniel David l-a completat:
"Cele mai dure critici pe care le-am primit pentru cartea «Psihologia poporului român» le-am primit de la oameni care nu erau psihologi".
El a precizat totuși că, deși specializarea este esențială, există domenii care necesită o abordare multidisciplinară. Și l-a dat pe Eugen Lovinescu ca exemplu de critic literar care, deși nu avea rigoarea unui istoric, a reușit să abordeze teme din diverse domenii ale culturii.
Dezbaterea s-a încheiat cu o întrebare întemeiată, venită de la unul dintre profesorii prezenți în Aula Magna: până la urmă, adaptăm oamenii sau instituțiile?
Daniel David a exemplificat cu situația Televiziunii publice:
"Am încercat să ne organizăm și noi Televiziunea națională după principiile televiziunilor din țările vestice. Dar când își fac reclamă, știți ce spun? «Suntem ca într-o familie». Totdeauna când aud chestia asta, am o reacție.
Când membrii unei instituții care trebuie să servească cetățeanul se văd pe ei ca membri ai unei familii, deja începe să apară ideea de colectivism. Pentru că, atunci când apar probleme, membrii unei familii se protejează unii pe alții, n-au ideea de a proteja cetățeanul. Dar cei din TVR n-au nici o problemă, nu simt nici o teamă, dimpotrivă: e o chestie de mândrie. Una e să fim buni colegi și alta e să fim «ca într-o familie», repet, într-o instituție publică."